Ploaia cadea ca intotdeauna in lumea ei. Stropi mici, rapizi, taiosi, ce-ti maruntesc sufletul, ce te apasa pe creier si-ti induc o stare de rau, vrei sa te intorci in trecut si sa ramai acolo unde soarele e mereu la asfintit, unde vantul iti mangaie fata si unde nu esti niciodata singur; vrei refugiu, sa te ascunzi de ceea ce esti acum.

Ploua, ploua al naibii de tare, de rece, … si el statea acolo, in fata ei, privind-o. Timpul se oprise sub ei, in jurul lor, si ploaia tot cadea.

Doua suflete pe acceasi strada. Un accident.

Si tot privind-o, fara cuvinte, fara atingeri, a alungat ploaia si i-a adus soare, i-a adus zile senine si calde, i-a adus vara dupa care tanjea.

Acum ea isi doreste sa ploua iar, sa ploua o zi, sa ploua un an, sa ploua o viata. Si vrea sa se deschida cerul ca sa-si poata ascunde picaturile dinauntrul ei. Lacrimile sa fie stropi si stropii sa fie lacrimi.

Sa fie ploaie! Si el s-o priveasca si cerul sa se lumineze.

*Morandi  – Crazy world