Mi-ar placea sa merg candva intr-o librarie sau la biblioteca si sa vad o carte oarecare, cu pagini galbene, indoite, rupte, roase de vreme, fara coperti, cu pete de cafea sau unsuoare de la felia de unt ce statea langa atunci cand randurile ii erau scrise sau citite.

Sa o iau de pe raft, dintre alte sute de carti si sa-mi arunc fugitiv privirea prin ea. Nimic sa nu-mi sara in ochi, nimic sa nu ma faca sa o iau cu mine, totul sa fie searbad, sters si haotic.

O insiruire de cuvinte fara rost, ca jurnalul unui nebun pe care doar el il intelege.

Fiecare sa creada ceva, sa-si inchipuie despre ce e vorba dar sa  lipseasca profunzimea.

Sa am in mana povestea mea si nici macar sa nu stiu asta. In fond, cate alte vieti nu s-au scurs asa, au fost scrise si s-au facut scrum?!

Doar o alta carte ce merge la casat, un caiet de notite si atat.