Se apleaca usor si aduna cuminte partile imprastiate pe podele, pe trupuri, pitite prin cine stie ce cotloane sau uitate acolo.

Le culege cu grija sa nu se intepe catusi de putin, sa nu se taie pe mainile catifelate cu degete lungi de pianista ce n-a mai ajuns la ultimul ei concert.

Le aseaza pe tava chiar in fata ta si te face sa le privesti cu amaraciune.

Le studiaza formele, le intoarce pe toate fetele, se uita la ele cum reflecta mai bine culorile, sentimentele, muzica, parfumul…

Ah… si in ce sclipiri nedefinite se pierd in ochii ei…

Apoi, le potriveste, piesa cu piesa, ciob cu ciob, farama cu farama. Si, unde lipseste o bucatica, rupe din oglinda ei si o aseaza acolo, aproape la fel cu celelalte.

Si te pune sa privesti din nou si sa atingi, sa ti se lumineze chipul si sa-ti simti sufletul.

Ah … si cata tristete tradeaza acum cutele rochiei sale.

*Trans-Siberian Orchestra – What Is Eternal