Stai asezat aproape nemiscat, relaxat. Daca inainte inca iti simteai bataile inimii si aveai impulsul de a trage aer in piept, acum ai uitat. Ochii privesc fix spre singura sursa de lumina din camera: un ecran alb. Degetele aluneca usor pe taste in timp ce gandurile-ti fug aiurea concentrandu-se nu pe cuvinte ci pe imagini ce plutesc spre tine.

Cateodata pare sa nu fie nicio diferenta intre gandurile adevarate si imaginile ce continua sa-si faca de cap. Ii ai pe toti langa tine: iti vorbesc, gesticuleaza, rad, te ating, chiar ai putea sa le simti mirosul pielii.

E ca si cum inauntru e afara si afara e inauntru. Iar timpul… timpul pur si simplu s-a evaporat. Esti aici si acum. Trupul tau…oare mai exista? Nu, corporalitatea s-a dus; e ca o meditatie profunda in care se urca incet spre atingerea nivelurilor energetice ale universului.

Tot ce conteaza e sa nu fii trezit tocmai in punctul culminant – cand devii una cu universul.

Si totusi, nu toti sunt maestri Zen. Asa ca, pentru o clipa, aminteste-ti sa clipesti si sa iei o gura de aer. Ridica-te de pe scaun, deschide fereastra si priveste lumea. E la fel de reala ca tot ce ai trait pana acum? Sau tot ce ai vazut in fata ecranului e realiatatea?

Combina aceste doua “realitati”. Si abia atunci ai sa simti mireasma vietii si parfumul celor de langa tine.