Si totusi ma iubeste. Ma iubeste pentru ceea ce nu sunt, ceea ce nu am si nu stiu.

Pentru ca nu am ochi negri si par lung, drept, ca Alba ca Zapada, pentru ca nu sunt inalta dar nu sunt nici scunda.

Pentru ca nu am buze carnoase si pometi proeminenti ca femeile de ciocolata, pentru ca nu am picioare de balerina sau maini de pianista.

Pentru ca nu am pieptul Madonnei lui Michelangelo sau talia lui Betty Bop din desenele animate.

Pentru ca nu-i spun niciodata ceea ce vrea sa auda, pentru ca nu-i dau dreptate nici atunci cand are doar ca sa-l tachinez, pentru ca nu plang la filme siropoase, pentru ca nu schimb subiectul atunci cand imi vorbeste despre fotbal.

Pentru ca nu ii vorbesc mult, pentru ca nu ma incrunt cand nu-mi convine ceva, pentru ca nu sunt geloasa cand imi povesteste de altele.

Pentru ca nu stiu sa innot si nu-mi place iarna, pentru ca nu beau cafea si nu mananc coacaze negre, pentru ca nu-mi plac fulgii si nu stiu sa merg pe bicicleta.

Pentru ca nu ma intelege intotdeauna, pentru ca nu sunt ca el oricat de mult zice ca semanam.

Pentru ca nu se simte intreg daca nu ma are aproape.

Pentru ca impreuna suntem omul perfect.