De ce ne facem planuri, scenarii de viata cand nu putem sa anticipam nici macar ziua de maine ? Pentru siguranta, ca sa nu ne simtim pierduti, ca sa avem treburi de facut cu care sa ne umplem ziua.

Si ce facem cand ne loveste necunoscutul, cand ni se da peste cap tot, cand ne sunt inselate asteptarile? Mai intai ne infuriem, bineinteles pe celalalt, pe cel ce ne-a produs disconfortul.

Si apoi ? Apoi ce ? Apoi ne dam seama ca noi purtam o mare parte din vina pentru ca i-am implicat prea mult in viata noastra, pentru ca am crezut ca stim ce gandesc, pentru ca am pus prea multe intrebari sau poate niciuna.

Si de ce ne agitam atat? Pentru ca intr-un fel sau altul ne-au fost aproape, pentru ca am tinut la ei si ne-au facut viata frumoasa pentru o perioada.

O perioada care isi pierde valoarea atunci cand intr-o clipa totul se naruie.

Dar na, doar timpul o sa le rezolve pe toate, nu?