Sta intinsa pe pat cu picioarele usor indoite, cu o mana pe pantec si una atarnand dezordonat intre cearsafuri si covoare. Pare ca doarme, respira greu, abia sesizabil dar are ochii deschisi, atintiti spre fereastra. Geamul e larg deschis, draperiile se clatina usor sub adierea vantului de iarna si pare ca ea urmareste fiecare cuta, fiecare balansare. E nemiscata de aproape o ora si prin ochii ei vii trec sute de imagini, fragmente de discutii, sentimente, parfumuri, culori. O batista uitata pe masa dupa ce au servit o cafea, o ploaie calda, un la revedere rapid si o scuturare de mana odata ajunsa in fata casei. Privirea lui pe trupul ei in timp ce strange umbrela cu gesturi fine si-i zambeste strengareste.

De aici firul se rupe in mintea ei. Fete necuoscute, rasete, imbratisari, sali de dans, rosu, volane, sclipiri fulgeratoare, saruturi, partituri, clape de pian dezacordat, tavane cu ingeri si lupte demonice, tablouri de familie, caldura, miros de scortisoara, carti cu coperti de piele, pantofi luciosi, barbatesti, camasi albe cu butoniere in forma de stea, el in pragul camerei privind-o cum sta ghemuita in cearsafuri, mica, vulnerabila si nemiscata ca acum.

 A mai trecut o ora si inca zace aruncata pe pat. Ochii vii sunt goi, lacrimi ii scalda obrajii si lasa urme si buzele s-au invinetit de la frig. Cartile si foile aruncate prin camera fosnesc. Cu un sunet infernal glastra de pe pervaz cade, se face tandari si apa ingroasa un “Adio, iubito” de pe o hartie mototolita.

Ea nici macar nu tresare. E inca acolo, intre dantele, volane si cearsafuri, privindu-l pe furis cum o priveste.