Si dacă n-am prins trenul, măcar am net ca să pot să mă descarc …

Pai, da … nu e vorba că n-am ajuns la timp la gară fiindcă mi-am uitat eu o preţioasă posesiune acasă şi că astfel am întârziat. Nici vorbă! Si nici târziu în staţia de microbuz n-am ajuns.

Nu, doar că încă nu s-au inventat microbuze cu conştiinţă sau electronice astfel încât să implementezi programul şi să meargă ca unse.

Incă avem cimpanzei la volane, primate ce dorm în front în timpul programului … de fapt, care program? Nu pare a exista unul. Dacă banul nu iese la numărul de persoane transportate, atunci de unde ? Si ce dacă e duminică, se ştie ca studenţii pleacă la Brasov … şi apoi nu asta e important. Taică, ai un grafic, respectă-l naibii!

Cel mai rău îmi pare pentru bieţii studenţi care priveau cu nelinişte în suflet şi cu ochişorii mari, lipiţi de geamuri, să vadă dacă e trenul în gară ori ba. Si cum ne apropiam noi vertiginos de capătul călătoriei, iaca măiastrul balaur de fier cum porneşte la galop la vederea verdelui. Guriţele li s-au crispat, sprincenele li s-au lăsat uşor spre nas în timp ce manuţele li s-au descleştat de pe genţile de bagaj iar privirea mea se muta de pe unul pe celălalt şi mijeam uşor ironic pentru a nu izbucni în râs.

Eh, vorba unui prieten “shit happens every day”! Iar eu zic: “de asta tre sa ne spalam mai des, că din cauza unora mirosim toti”!

După ziua de azi un lucrul e cert: cămara şi frigiderul “vizitiului” vor fi îmbelsugate, cu toate bunătăţile pământului. Si dacă până mâine încă va mai fi în viaţă după un asemenea festin, atunci nu pot spune decât că nu e deloc pretenţios sau are relaţii la farmacie.

Cât despre mine, nu-i bai: îi dau bice in zori! Vizitiului, nu cailor putere!