De unde atâţia mitocani? (bărbaţi, în mod evident, având în vedere ca de femei mitocane nu poate fi vorba, absolut exclus). De ce spun asta?

Pentru că nu ai să vezi sau să auzi vreodata ca o damă să spună unui bărbat: “Ce faci, puiule? Ieşim şi noi undeva? Ia, zii, ce număr ai?” Plus de astea, femeile nu vor fi mai mult ca sigur niciodată îmbrăcate în salopeta, cu şapca pe ochi, lucrând pe şantier şi ridicând bârne sau alte fierătănii şi nici n-or să dea la târnăcop pe străzi.

Aşa că, să o iau sistematic.

E dimineaţă, în jur de ora 8. Te îmbraci frumos într-o fustă respectabilă, cu lungimea de o palmă deasupra genunchiului (ca, nah, te duci la facultatea şi tre să arăţi şi tu a om, nu a cluber), îţi iei pantofii cu toc de mărime medie, sacoul din dotare sau ce ai tu acolo, geanta şi ieşi din casa cu destinaţia precizată mai devreme.

E frumos afară, aşa că o iei pe jos.

Intâmplarea face să treci pe lângă un magazin care abia se construieşte (de vreo 3 luni încoace).

Te simţi exact ca la cumpărături, atenţie exlusivă asupra ta, că doar eşti centrul de interes: muncitorii îţi urează bună dimineaţa de pe viitorul acoperiş, şeful de lucrare îţi strigă de la primul nivel dacă nu cumva ai liber diseară că ar vrea să-ţi arate viitorul plan de dezvoltare pe 5 ani.

Evident, te simţi măgulită. Ai început ziua triumfător.

Mai mergi şi tu vreo 5 minute, zâmbeşti la soare, te gândeşti dacă se poate mai bine de atât şi … Surpriză! … Se schimbă conducta de gaze. Iar musterii în uniforme albastre lucreaza la ea, picamăresc, dau la târnăcop şi, în mod evident, îţi urează şi ei o zi bună. Asta dacă nu cumva eşti confundată cu soţia unuia dintre ei: Ia uite, trece nevastă-mea cu mâncare!

Acum, treaba e că lucrul ăsta nu s-a întâmplat odată. Se întâmplă zilnic, în aceleaşi locuri.

Si încep să mă întreb şi să-mi spun: Sunt atât de minunată încât în jurul meu până şi protozoarele vorbesc, încep să dea semne de inteligenţă ?! (de primate nu poate fi vorba întrucât aş aduce o ofensă gravă speciei lor) sau Unii bărbaţi (a se vedea categoria muncitor necalificat, şef de şantier şi târnăcopist) sunt atât de obosiţi după o juma de oră de muncă şi din pricina greutăţii căştii de protecţie încât încep să o ia de-a dreptul pe tarla?!

A, da… şi de parcă nu era de ajuns, am constatat un fenomen asemănător şi la studenţi.

O tipa bine este apreciată oarecum în mod negativ dacă studentul în cauză nu o cunoaşte personal. Spun negativ pentru că remarcile făcute la adresa ei sunt la fel de “inspirate” ca şi cele ale protozoarelor de mai devreme.

Problema apare atunci când tu chiar ajungi să deţii “un student protozoar” (asta pentru că până atunci nu şi-a manifestat adevărata natură de spongier). In momentul respectiv când adopţi aceeaşi ţinută, el se comporta ca şi cum ai fi steaua lui de mare şi eventual se mai şi mândreşte cu tine în faţa altor “protozoari”.

De aici apar alte nedumeriri: Ce e in mintea lor? E instinctul de a face pe grozavul atât de mare încât îi face să cadă în ridicol sau pur şi simplu au o problema la “mansardă”?

Sunt muncitorii atât de nefericiţi încât se refulează în spaţiul public şi-şi caută fericirea?

Dacă răspunsul la ultima întrebare este da, atunci nu pot spune decât

” Lăsaţi muncitorii să vină la mine!”