De multa vreme ma tot tin sa scriu despre “Cum traiesc mortii” lui Will Self  dar nu stiu niciodata de ce nu mai apuc s-o fac.

Ei bine, Will Self este un prozator contemporan englez, cu 12 carti de fictiune la activ.

“Cum traiesc mortii” este o carte   atipica (pentru mine cel putin a fost), ciudata si nostima in acelasi timp, care prezinta viata, moartea si viata de apoi a lui Lily Bloom, o doamna nu prea de treaba, din suburbia londoneza, ce sufera de cancer in faza terminala.

Imaginile pe care Self le-a creat mi s-au parut absolut minunat de inspaimantatoare, greu de digerat as putea spune ; cinismul, umorul englezesc si elementele grotesti regasindu-se la fiecare pas.

Pe alocuri am ras, m-am minunat, m-am emotionat sau chiar m-am ingrozit insa cel mai tare mi-a placut faptul ca are un limbaj viu, in dialectul si stilul personajului, care ar trebui citit cu voce tare pentru a realiza impactul.

“Stiu ca mi-a atins ficatul, cancerul asta. O simt pe masura ce o luam in jos si cotim pe Hampstead Lane. Simt  porcaria aia, futu-i, umflata inauntru, fiecare zdruncinatura presand-o astfel incat, ca un burete soios, siroieste otravuri. Rafinaria de petrol a corpului e si ea poluata…. Doua nenorocite de mastectomii mi-a facut amicul ala fraudulos al lui Steel. Mi-a excavat tatele ca ala de sta in spatele tejghelei si-ti pune cupele de inghetata la Baskin – Robbins …. Poate ca vreau inghetata, poate de-asta ma tot gandesc la ea.” (pag. 99)

La sfarsit nu m-am putut gandi decat la un singur lucru: daca atunci cand mori te muti de fapt in suburbie si tot ai de a face cu birocratia (mortocratia), tot trebuie sa mergi la lucru si sa faci curat in casa, sa cari dupa tine kilogramele de grasime pierdute de a lungul vietii, atunci acesta e Raiul sau Iadul?