Cu siguranta ati auzit de marchizul de Sade. Ce ati auzit insa despre el este discutabil: ca a scris opere pline de scene lubrice, de anomalii sexuale si depravare descriind o societate fara de moravuri, ca a fost intemnitat ani la rand si a continuat sa scrie pentru ca nu putea altfel desi nu avea mijloacele obisnuite si trebuia sa-si foloseasca propriul sange sau materiile fecale?

Ei bine, citind “Macii batranetii. Sade la ospiciu” de Anne Parlange si Vincent Lestrehan,  o carte de buzunar,  am dat peste un fel de jurnal al lui Sade amestecat cu jurnalul contabilului ospiciului in care a fost inchis ca urmare a faptului ca celelalte masuri nu dadeau nici un rezultat.

O parte din jurnal prezinta seductia, fascinatia pe care acest om a exercitat-o asupra celor ce erau complet diferiti de firea sa (contabilul si directorul ospiciului) iar cealalta scoate la iveala adevarul despre viata sa si despre ceea ce s-a intamplat intre zidurile ospiciului, dincolo de lumea care vedea in el un monstru dar care nu inceta sa-i citeasca operele pe ascuns.

Este o lectura ce te tine cu sufletul la gura din mometul in care treci pragul institutiei si pana in mometul in care marchizul de Sade melancolic, sfidator, orgolios si disperat cum il stim, isi gaseste sfarsitul.