Nu stie sa-mi citeasca printre randuri … De ce nu stie ?
Nu stie sa-mi lase spatiul meu de siguranta si confort ! De ce nu stie ?
Nu stie sa-mi lase timp … Inca nu stiu ce vreau ! De ce nu stiu ?
Nu stiu … nu stiu sa mint … il menajez inca, dar nu pentru mult timp !
Se apleaca usor si aduna cuminte partile imprastiate pe podele, pe trupuri, pitite prin cine stie ce cotloane sau uitate acolo.
Le culege cu grija sa nu se intepe catusi de putin, sa nu se taie pe mainile catifelate cu degete lungi de pianista ce n-a mai ajuns la ultimul ei concert.
Le aseaza pe tava chiar in fata ta si te face sa le privesti cu amaraciune.
Le studiaza formele, le intoarce pe toate fetele, se uita la ele cum reflecta mai bine culorile, sentimentele, muzica, parfumul…
Ah… si in ce sclipiri nedefinite se pierd in ochii ei…
Apoi, le potriveste, piesa cu piesa, ciob cu ciob, farama cu farama. Si, unde lipseste o bucatica, rupe din oglinda ei si o aseaza acolo, aproape la fel cu celelalte.
Si te pune sa privesti din nou si sa atingi, sa ti se lumineze chipul si sa-ti simti sufletul.
Ah … si cata tristete tradeaza acum cutele rochiei sale.
*Trans-Siberian Orchestra – What Is Eternal
Brasovul nu l-am vazut decat atunci cand m-am hotarat sa dau la facultate, niciodata inainte. Stiam ca e orasul de la poalele Tampei si atat. Mare mi-a fost mirarea cand am constatat ca Tampa e doar un deal si nicidecum un munte.
Nu mi se pare o cetate nemaipomenita. De fapt, niciodata n-am considerat ca este doar ca prietenii cand auzeau de Brasov ma invidiau. Am incercat sa vad si eu ce vad ei dar n-am reusit. Odata ce locuiesti aici secretele se afla.
Singurul lucru fain e ca, in comparatie cu Bucurestiul, aici viata pare nesfarsita.
E ca un fel de poveste in care toti imbatranesc pana la o varsta dupa care timpul sta.
E un oras frumos de vizitat, cu multe de vazut, locuri vechi si incitante si e un oras in care iti poti petrece linistit batranetile; nu poti insa sa traiesti aici, iti da iluzia vesniciei pana in momentul in care te trezesti brusc, faci ochii mari si constati ca e o cetate vie dar fara vlaga.
Turistii vin si pleaca, e ca o transfuzie cu viata de care are nevoie periodic.
El este numai suflet, suflet batran, trecut prin multe. Brasovului ii trebuie o inima.
Sunt orase in care mergi pentru ca iti doresti, arzi de nerabdare sa le vezi pentru ca ti se potrivesc, pentru ca te cheama sa le cunosti.
Sunt orase in care ajungi accidental, stationezi 5 minute in gara lor, treci pe bulevardul principal aruncand o ocheada si le lasi in urma.
Sunt orase in care nu ai vrea sa pui vreodata piciorul, al caror nume nu vrei sa-l auzi, cu cladiri si oameni ce par sa te dezguste.
Si mai sunt orase pe care le cunosti din povestirile altora, orase imbracate in cuvinte si imagini, orase cu doua suflete: al lor si al celui prin ochii caruia se nasc.
Bucurestiul din vocea lui e altul fata de cel pe care-l cunosc.
E drept, n-am fost decat de vreo 4 ori pe acolo si intotdeauna pentru ca aveam ceva de facut, nu pentru ca asa mi-ar fi placut. Dar a trecut mult timp de atunci, multe s-au schimbat.
Bucurestiul asta nou pe care-l invat din plimbari si povestiri nu e asa inspaimantator ca cel pe care mi-l amintesc.
Tot timpul e forfota in jur, se merge, se alearga, se face zgomot, nu se sta o clipa locului. Se schimba culorile semaforului ca in ritm de hip hop, se ambaleaza motoarele ca apa clocotind la 100 de grade, se aud sirenele masinilor de ambulanta ca si cum ar fi melodia unui carusel ce nu se mai opreste.
Si lucrul asta ma surprinde: credeam ca intr-un oras unde fiecare lupta pentru sine, unde putinor le pasa ce se intampla cu tine, ei bine, intr-un oras ca asta, credeam ca se moare in liniste. Insa, pentru 5 secunde toti stiu ce se intampla, pentru 5 secunde cineva se gandeste la tine gandindu-se la el.
Si astfel nu e niciodata prea aglomerat, nu e prea fierbinte asfaltul vara, nu e.
* Anouk – Urban solitude
– 1h si ½ h vizionat film horror in miez de noapte – sunat telefon langa ureche urcat pipotica pan’ la gat
– dormit 4h – trezit la 5 dimineata dar nu din cauza petrecerii in toi
– adormit la loc si trezit peste inca ½ h – doamne, ce greu trece timpul!
– privit pe pereti si imaginat puncte timp de 2h pentru a putea adormi la loc – tentativa esuata pentru ca punctele refuzau sa se materializeze pe tavan
– pregatire pentru plecat de acasa si sustinut examen -1h
– ½ h mers spre facultate – tananana, i still feel good!
– 1h si ½ h asteptat intrarea in examen – profii luau micul dejul din protocol
– ¼ h sustinere examen licenta – bla bla bla si bla
– 1h vorbit la telefon – ragusit teribil, exprimat emotii, pareri, aruncat blesteme, facut planuri de cucerire a orice se intrezarea a fi stralucitor si nestemat
– ½ h mers spre casa – uuuuu, sunt licentiata, sunt licentiata! Dar inca nu stiu nota, uof!
– 1h facut bagaj – aruncat una in ghiozdan, aruncat alta, hai inca una.
– ½ h drum spre gara – soare torid, vant inexistent, senzatie de topire
– 3h tren – ploaie si racoare in sfarsit, picaturi pe maini, fata si geam larg deschis, tanti cu parfum ieftin, vanzator ambulant de ziare
– ½ h autobuz spre casa – vrum, vrum, misca-te nene mai repede!
– Casaaaaaaaaaaaa!
– 2h – despachetat, aruncat toale prin pat si alte bazaconii
– 1h mail, jucat online, conversat – urari, urari, uraaaaaaaaaari
– ½ h telefon – amuzat copios, aventuri pe dealuri, antene, logan 4X4
– conversatii, alte urari, orhidei firave, bomboane, coniac …. hmmm, nu-mi mai amintesc?! – alte 2 h si se facu de 20
– mai raman inca 4 ore, de somn sau alcool ori limonade si planuri pentru ceea ce o sa fie de azi inainte … vorba aia, restul vietii mele … am dubla azi, mai am voie odata cu zarul, inca o aruncare ca o moneda in fantana ce indeplineste dorinte
– chiar, e ziua mea, am voie o dorinta.
– o dorinta, exact ca la 17 ani … exact ca atunci …
* Simon Webbe – Seventeen
Anul asta salcamii nu mi-au mai inflorit in fata geamului dar cel putin mi-au ramas stelele, luminitele palpaietoare ale avioanelor din cursele nocturne, miorlaitul unei pisici in linistea noptii si mirosul de verde.
Si ce-mi lipseste cel mai mult e hoinaritul pe strazi la 4 dimineata. Din Overpoortstraat unde Lys-ul se strecoara pe sub podete … pe Clarissenstraat, in statie la Stelplaats apoi stanga, trecand pe langa parcul luminat difuz unde se balacesc lebede, ajungand pe Braemkasteelstraat, pe Meersemdries unde autobuzul de noapte ma petrece si inca putin pana pe Emiel Claeyslaan la nr. 34 exact in Gentbrugge … Descui usa si pasesc tip-til pe scarile ce scartaie indreptandu-ma spre locsorul meu. Intru, imi arunc hainele pe scaun, aprind lampa de pe birou si dau drumul la pc ca sa se stie ca am ajuns in siguranta, dupa ce am strabatut tot orasul la 4 dimineata cand doar nightwikel-urile sunt deschise.
Apoi deschid usa de la miniatura-mi de balcon si … si deasupra acoperisului roscat al casei de peste drum privesc cerul asteptand sa se crape de ziua.
Acelasi cer pe care-l am si acum … dar strabatut de cabluri de retea.
*Pantera – Forever tonight
Priveste-o cum sta cuminte in coltul ei, cum danseaza tremurand pe ritmuri uitate … si-i trista.
Priveste-o cum gandurile-i zburda aiurea, cum privirea-i se pierde in gol … si-asteapta.
Uita-te bine la mainile ei lipsite de viata dar calde.
Urmareste-i pulsul abia perceptibil si simte-i racoarea.
Priveste-o in timp ce se pierde in umbra, in timp ce viseaza …
Poart-o cu tine oriunde ai merge …
E fata din Luna!
*Patrick Swayze – She’s like the wind
– Hai tipo, misca-ti degetele pe taste si da-i bataie. Sa fumege SPSS-ul!
– Vin in top. In top si blugi. Sper ca e bine! Sa ma astepti si tu.
– Mere, placinte cu mere! Facem ca doar am promis!
Sally Anthony – So Long
Can I ask you somethin’
Have ya changed
Or you the same
Cuz baby I know nothin’
About you these days
I wonder where you are now
And where you lay your head
And when you sleep alone how
Do you not
Remember what we had
And I know that something
Is goin’ on
It’s goin’ on and on
Cuz’ we haven’t spoken
For so long
It’s been So Long
This time is slowly passing
As you keep me on the line
I feel it’s everlasting
And I’ll be here
All of my life
It’s been so long.
Oh yeh
Let me go yeh
Oh No No No
Don’t let me go
Don’t let me go
Oh no.
Can I ask you somethin’
Have ya changed
Or you the same
E cald, e insuportabil de cald, toropeala … desi te asteptai sa fie racoare de la copacii din jur. Aerul conditionat nu face fata asa ca mai bine tii geamul deschis.
Nu e vant, e doar un aer fierbinte ce-ti fura si ultimul strop de vlaga. Si ai impresia ca nu te mai misti de multa vreme. Acelasi verde, acelasi asfalt, aceeasi bucata de cer translucid, aceleasi urme de alb, acelasi miros de iasomie peste tot.
Franturi violente de lumina strabat prin frunzele ce zac nemiscate pe crengi si-ti dai seama din pricina culorilor proiectate pe pleoapele ochilor inchisi ca inca te mai misti. Rosu de foc, rosu spalacit, portocaliu intens, portocaliu anost, galben lamaie, galben bolnav, alb verzui, alb albastrui si iar rosu de foc si iar rosu spalacit …
Atatea tonuri cat sa te apuce ameteala. Si daca te apuca ce? Mai rau de atat nu ai unde sa cazi. Gandurile iti sunt furate … visele sunt pe drum … muzica de la radio inca o mai auzi din departari …
Si fieratania asta incinsa inca se mai taraste ca un balaur …
Katze!? Trezeste-te din amorteala … am ajuns …
The book of Meow 
