Prea multe lucruri de facut, prea multe cerinte, prea multe locuri in care tre sa fiu in acelasi timp, prea multe contraziceri… totul e prea mult. Toti vor o parte din mine, dar pacat ca nu o vor pentru ei, o vor doar ca sa ma dezarmeze, sa ma distruga. Sunt un adversar de temut, sunt tot ceea ce ei nu pot fi. Ei au timpul de partea lor, eu nu ma am decat pe mine.

Si atunci cand ei cred ca detin controlul, cand cred ca au reusit sa ma faca praf, cand fata si mai ales ochii imi tradeaza oboseala, cand hainele parca sunt aruncate la intamplare pe mine doar ca sa nu fiu goala, vulnerabila, cand uit ceea ce tocmai am spus pentru ca in cap imi vajaie tot felul de alte idei … tocmai atunci eu am castigat de fapt in fata lor.

Pentru ca nu-mi pasa cum ma percep, pentru ca stiu ca inauntrul meu inca mai e un strop de magie, inca mai exista sclipirea ce urmeaza sa-i orbeasca.

Pentru ca … pe cerul meu a mai cazut o stea…